Ce știi despre Seleniu, paznicul imunității?

Ce știi despre Seleniu? Mai nimic? Atunci iată un mini-curs de câteva minute! Seleniul este un microelement de o importanță crucială pentru organismul uman, de foarte multe ori subapreciat. I se mai spune microelementul longevității.

Jöns Jakob Berzelius – descoperitorul Seleniului

Chimistul suedez Jöns Jakob Berzelius  a fost cel care, în secolul al XIX-lea, a descoperit Seleniul, extrăgându-l dintr-un sediment de acid sulfuric. Acesta  s-a dovedit a avea proprietăți uimitoare. În primul rând, seleniul este un metaloid, adică manifestă atât proprietăți de metal, cât și de nemetal. La început oamenii il considerau toxic si periculos pentru viață. Odată cu studierea proprietăților sale, atitudinea față de seleniu s-a schimbat radical.

Seleniul – un panaceu în lupta cu bolile și îmbătrânirea?

În urma cercetărilor, oamenii  de știință au descoperit că acesta participă direct la producerea fermenților antioxidanți de către corp, iar crescând sinteza leucocitelor, crește imunitatea și rezistența organismului la boli și infecții. Acești fermenți, produși de organism cu participarea seleniului sunt adevărate arme chimice împotriva virușilor, bacteriilor, ciupercilor care parazitează corpul uman. Fără suficient seleniu este imposibilă protecția eficientă împotriva radicalilor liberi.

Seleniul este atât de puternic, încât are capacitatea de a elimina din corp chiar și metalele grele, cum ar fi arsenicul, cadmiul, mercurul sau plumbul.

Seleniul nu vindecă cancerul, dar e foarte eficient în profilaxia lui. .

Compușii organici ai seleniului, în combinație cu vitamine si antioxidanti din plante sprijină sistemul cardiovascular, creierul, ficatul si alte organe, prelungind viața activă a celulelor. Seleniul participă ca și catalizator, la peste 30 de procese biochimice. Lipsa oligoelementului Seleniu afectează metabolismul glucidic, lipidic și proteic. Deficitul de seleniu poate duce la dezvoltarea patologiilor cardiovasculare, gastrointestinale, a bolilor infecțioase si poate duce la apariția tumorilor maligne.

Seleniul și afecțiunile oncologice

      În 1996, o nouă descoperire a șocat lumea. Se pare că seleniul poate fi un panaceu în prevenirea și tratamentul cancerului. Un studiu de zece ani pe un grup mare de persoane a demonstrat că mortalitatea printre bolnavii de cancer a scăzut cu 49% datorită utilizării zilnice a seleniului. Acest rezultat impresionant explică faptul, de ce afecțiunile oncologice apar mult mai des la persoanele mai în vârstă decât la cele tinere. Cert este că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, concentraţia seleniului în sânge scade , iar gradul de asimilare a acestui element scade și el – cu 7% după 60 de ani şi cu 24% după 75 de ani,
Pentru bărbați, indiferent de vârsta lor, seleniul este deosebit de important, deoarece îmbunătățește funcția sexuală și reproductivă.

Seleniul este prezent în organismul nostru peste tot – în ficat, rinichi, inimă, pancreas, măduvă osoasă, unghii și păr

Există în rândul populației câteva grupuri de risc , ce dezvoltă carențe de seleniu.

Acește persoane se încadrează în următoarele categorii:
– cei care lucrează cu substanțe toxice, metale grele;
– locuitori ai marilor metropole cu grad mare de poluare;
– persoanele care consumă rar legume, fructe și alte tipuri hrană naturală;
– locuitorii zonelor unde solul este sărac în seleniu;
– persoanele slăbite, cei vârstnici, copii prematuri;
– persoanele cu afecțiuni hepatice sau gastro-intestinale cronice.
Tuturor categoriilor de mai sus le sunt recomandat consumul de seleniu sub formă de suplimente naturale.

Ce nu știați despre proprietățile Seleniului:

Și ca să ne convingem definitiv de importanța acestui oligoelement – iată un detaliu foarte interesant: Seleniul controlează întregul ciclu de viață al unei celule – începând cu momentul diviziunii, până în cel al stingerii firești a funcției vitale!

O altă  proprietate uimitoare: Seleniul este un mineral prietenos. El este capabil să înlocuiască vitamina E în procesele biochimice. De asemenea, ajută vitamina C să devină activă

Seleniul crește absorbția iodului, iar în combinație cu acesta transformă hormoni tiroidieni mai puțin activi T4 în T3 , care sunt mai activi.

Prin urmare, dacă ai observat o scădere bruscă a stării tale de sănătate, oboseala accentuată, fluctuații de dispoziție, răceli frecvente, probleme ale pielii, unghiilor,părului sau o vindecare lentă a rănilor – toate acestea, cel mai probabil, au legătură cu în deficit de seleniu.
Să nu uităm însă, că Mama-natură întotdeauna ne stă la dispoziție cu farmacia ei vegetală minunată!

Creând produsul ”ElemVital cu Seleniu organic” compania siberiană de remedii naturiste ”Siberian Health” a îmbogățit extractul de Seleniu organic cu extracte bioactive de măcieș, usturoi, acerola și gura-lupului de Baikal, pentru o asimilare maximă.

Beneficiile Seleniului îmbogățit cu biocompuși vegetali:

Seleniu

Acesta din urmă are o acțiune anti-inflamatoare pronunțată și ajută la armonizarea sitemului nervos central. Extractul de usturoi normalizează funcțiile tractului gastro-intestinal, iar măcieșul și acerola asigură organismului o doză-șoc de vitamina C organică. Datorită acestui sortiment impresionant de substanțe folositoare, ElemVital cu Seleniu are un efect optim benefic asupra întregului organism.

Vizitați magazinul online:

Lasă un răspuns